Aproape de perfecțiune, alături de experți

Contribuim la viitorul implantologiei.

Colaborarea cu experți de renume este una dintre direcțiile cele mai importante pe care Artis s-a angajat să se îndrepte de-a lungul timpului. Acest lucru ne permite să ne adaptăm perfect cerințelor de ultimă oră și să introducem în oferta noastră produse și servicii de maximă relevanță pentru profesioniștii cu care colaborăm.

Prof. Dr. Emanuel BratuMedic Primar Stomatolog

Profesor Universitar, Medic Primar Stomatolog, Medic Specialist Chirurgie Orală și Doctor în Ştiinţe Medicale - Medicină Dentară, domnul Emanuel Bratu este membru al D.G.Z.I. (Societatea Germană de Implantologie Orală) din 1999 și vicepreședinte al S.R.I.O.B. (Societatea Română de Implantologie Orală și Biomateriale). Din 2004 este membru ICOI (International Congress of Oral Implantologists) cu titlul de Fellow.

Este șef al disciplinei de Restaurări Protetice pe Implante, în cadrul Facultății de Medicină Dentară a Universității de Medicină și Farmacie UMF "Victor Babeș" Timișoara. De asemenea este Șef al disciplinei de Implantologie Orală, Facultatea de Medicina Dentară Universitatea Vasile Goldiș Arad, din 1999. Membru în colegiul de redacție.

Dr. Ion NicolescuMedic Primar Stomatolog

Este absolvent al Facultăților de Medicină Dentară (1991) și Medicina Generală (1999) din cadrul Universității Carol Davila București, iar din 2001 a devenit doctor în Stiințe Medicale. Specializat în chirurgie maxilo facială, a activat ca lector în cadrul UMF Medicină Dentară peste 16 ani, iar din 2008 și până în prezent, conduce departamentul de specialitate din cadrul spitalului Sf Maria - București.

Deși domeniul său de activitate este canalizat pe chirurgia ortognată, chirurgia secundară a malformațiilor feței și patologia articulatiei temporomandibulare, domnul Dr. Nicolescu este unul dintre primii medici din Romania implicați in implantologia dentară și în special în procedurile complexe de reconstrucție osoasă. Aceste tipuri de proceduri sunt realizate atât în mediul spitalicesc, cât și în cadrul clinicii private Nicolescu & Agatstein.

Dr. Dr. Șerban TalpoșMedic primar Chirurgie Orală și Maxilo-Facială

Șef de lucrări la UMF Victor Babeș Timișoara, disciplina de Chirurgie Maxilo-Facială. Membru în mai multe societăți naționale și internaționale: European Association for Cranio-Maxillofacial Surgery (EACMFS); Societatea Română de Chirurgie Orală și Maxilo-Faciala; Societatea Română de Genetică Medicală; European Society of Human Genetics (ESHG).

Pe lângă activitatea sa în cadrul Facultății de Medicină Dentară din Timișoara şi a Clinicii de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, participarea ca autor şi coautor de articole științifice, participant la mai multe studii şi proiecte, domnul Dr. Șerban Talpoș răspunde de departamentul chirurgical în cadrul “Smile Clinic” Timișoara. Este totodată Opinion Leader în sistemul de implante Alpha Bio Tec, susținând în acest sens o serie de cursuri teoretice și hands-on, de instruire și formare a medicilor dentiști din întreaga țară.

Dr. Toma CiocanMedic Specialist Protetician

A absolvit Facultatea de Medicină Dentară în 2002, iar în prezent este șef de lucrări la UMF Carol Davila din București. Dr. Ciocan se află într-un proces continuu de instruire, participând la diferite congrese, simpozioane, workshop-uri și conferințe internaționale. În acest moment realizează practică privată numai în cadrul clinicii Nicolescu & Agatstein, clinică ce face parte din Leading Dental Centers of the World.

Dr. Alexandru GeorgescuMedic Primar Stomatolog, Medic Specialist Parodontologie

În anul 1999, Dl. Dr. Alexandru Georgescu a absolvit Facultatea de Stomatologie din cadrul Universităţii de Medicină "Carol Davila" din Bucureşti, obţinând două specializări - Stomatologie Generală (Medic Primar) şi Parodontologie (Medic Specialist). Din anul 2003 până în 2016 a fost Asistent universitar în cadrul Catedrei de Paradontologie a Facultăţii de Stomatologie. În luna iunie a aceluiaşi an a devenit membru fondator al Societăţii de Paradontologie din România, iar în 2006 a obţinut competenţă în implantologie dentară. Dr. Alexandru Georgescu a fost permanent dedicat perfecţionării profesionale: a participat la peste 60 de cursuri şi congrese de stomatologie, a publicat peste 20 de lucrări ştiinţifice, iar în anul 2012 şi-a susţinut teza de Doctorat, devenind astfel Doctor în Ştiinţe Medicale. În prezent îşi desfăşoară activitatea în cadrul clinicii DENT ESTET din Bucureşti.

Dr. Caliniuc CătălinMedic specialist în Chirurgie Dento-Alveolară și Implantologie Orală

Este absolvent al Universității de Medicină şi Farmacie "Gr.T. Popa" din Iași (2002), iar în anul 2005 a devenit specialist în chirurgie dento-alveolară. În 2013, Dr. Caliniuc a dobândit specializarea în implantologie orală, iar până în prezent a inserat peste 2000 de implanturi dentare. Dedicat meseriei pe care o profesează cu succes, Dr. Caliniuc Cătălin a urmat o serie de cursuri, simpozioane, workshop-uri şi conferinţe internaţionale în Israel, Marea Britanie, Austria, Franţa, Germania sau Ungaria. În prezent îşi desfăşoară activitatea în cadrul clinicii sale din Iaşi.

Dr. Alecsandru IonescuMedic specialist, doctorand în chirurgie

A absolvit Facultatea de Stomatologie din cadrul UMF "Carol Davila" București în anul 2001, iar în anul 2005 a obținut competența în Implantologie Orală și în Radioimagistică Dentară și Dento-Facială. Din anul 2004 este membru în consiliul director al SSER și din 2007 face parte din redacția revistei Cosmetic Dentistry România. Dr. Alecsandru Ionescu susține prezentari la congrese internaționale și cursuri private dedicate implantologiei și chirurgiei orale minim invazive, este co-fondator al revistei Quintessence Intl România și membru activ al unor asociații internaționale de specialitate. Este co-autor al lucrarii “Comprehensive Esthetic Dentistry”, prima publicație din istoria stomatologiei românești, tipărită în limba engleză de prestigioasa editură Quintessence în anul 2015. Dr. Ionescu îşi desfăşoară activitatea profesională în clinica proprie “aesthetics ONE”.

Dr. Răzvan BanMedic specialist chirurgie oro-maxilo-facială

Absolvent al facultăţii de Medicină Dentară (2007) şi Medicină Generală (2011) din cadrul UMF Carol Davila, Dr. Răzvan Ban este medic specialist în chirurgie oro-maxilo-facială din anul 2012. Îşi desfăşoară activitatea profesională atât în propriul cabinet privat, cât şi în alte clinici de elită din Bucureşti, realizând intervenţii de implantologie orală (inserare de implanturi, adiţii osoase, grefe gingivale, etc.). Participă frecvent la numeroase cursuri şi congrese naţionale şi internaţionale din domeniul implantologiei orale, fiind membru al ITI (International Team for Implantology), AO (Academy of Osseointegration) şi ICOI (International Congress of Oral Implantologists).